Baiat orb, campion la sah

Baiat orb, campion la sah

Data publicarii: 20/03/2012

 

Timotei Sirghi s-a nascut fara vedere. Natura si-a reparat greseala si i-a dat in compensatie una dintre cele mai electrizante minti pe care o poate avea un copil

In noiembrie Timotei a implinit 13 ani. Ii stringem mina cind intram in sala de sah de la Hanul lui Manuc. Timotei sta pe un scaun si pare mai mic decit este. Si pare cuminte. Asta pina deschide gura. Direct, fara mari introduceri. "Concursul acesta din urma a fost cel mai bun. Dar m-am enervat ca un coleg a luat bataie de la o fata si apoi a incheiat turneul inaintea mea. Si s-a si laudat, desi ii dadusem remiza. Nu te lauzi cind ti se ofera remiza. Dar sa iei bataie de la o fata"... Timotei rememoreaza concursul la care colegul Cornel a luat bataie de la o fata. De la o fata! Cine a mai pomenit asa ceva, mai ales la finala Campionatului Capitalei?

Fetele-sperietori

"Niciodata nu vor sa joace cu fete, le e frica sa nu iasa ele invingatoare", zice la provocare antrenorul baiatului, Dan Mitaru. "Minciuni, dom' profesor", striga baiatul. "Nu mi-e frica de nimeni. Joc cu oricine".

Desi nu recunoaste, Timotei, un copil de clasa a 7-a, adora limonada cu levantica. Are replica pentru orice cu glas din univers, are o familie care il sustine si un antrenor de sah care stie sa-i imbunatateasca sclipirea. Singura problema ar fi ca Timotei nu vede. Problema? Problema pentru altii, poate. Putini oameni sint atit de solari, directi si fericiti cum este el.

Secretul lui ar fi ca are mereu o viata extrem de plina. Numai cind il auzi cite iti insira ca face zilnic ajungi sa te intrebi daca nu cumva acest sahist a descoperit, numai pentru el, ziua de 36 de ore.

"De sah m-am apucat pentru ca nu prea mai aveam ce sa fac. Stiam sa mult piesele de la 8 ani, ma invatase tata, dar serios am inceput de pe la 12. Jucam foarte prost"... Ei, na, nu cred asa ceva. "Baaaa, sa credeti. Am vrut sa joc bine ca sa particip la concursuri". Concursurile sint viata lui Timotei. "As merge la concurs in fiecare zi. Si mi-as dori sa am cit mai multi adversari".

Timotei s-a nascut asa, fara darul ochilor. Habar nu are cum e altcumva. "Mi-e foarte greu cind nu cunosc locurile", spune el. Baiatul cunoaste insa matematica. Dar ii place si romana. Si chimia. Doar desenul si sportul nu-i plac. Tresar. Desenul? Dar... Misterul se dezvaluie senin ca o zi de vara. E simplu. Timotei nu a vrut sa se duca la o scoala speciala pentru nevazatori. Asa ca merge la o scoala cu copii care vad. "Unii sint buni, altii sint rai cu mine. Dar majoritatea sint buni. Ma ajuta. Nici cu limbile straine nu ma descurc extraordinar, dar mama ma invata acasa rusa. Chiar imi place rusa".

"E un dezavantaj sa nu vezi tabla", zice Mitaru. "Ba nu e nici un dezavantaj", ii taie macaroana Timotei. "Eu ii intrec deseori pe cei care vad. Tot ce sper e sa nu triseze, dar asta nu cred ca mi s-a intimplat pina acum. Eu vad piesele cu degetele. Le vad in cap si asta e tot ce conteaza". "E, nu e chiar asa", nu se lasa antrenorul, "una e sa vezi, alta e sa vizualizezi". "Nu sint deloc de acord. Deloc-deloc". Iar Timotei cind nu e de acord se simte in aer. Vibreaza aerul din vechiul han si paharul cu limonada de pe masa.

Carti, carti si inca niste carti in plus

Timotei este expresiv prin chip, dar mai ales prin miini. Lacomia cu care degetele ii alearga pe piese, mincindu-le parca, inghitindu-le, este fascinanta. Parca imblinzeste piesele acelea speciale, le domoleste cu autoritate si blindete, sa nu-si mai faca de cap aiurea, la g4 sau b5 sau unde Dumnezeu mai au ele treaba.

Baiatul acesta joaca sah 5 ore pe zi. Asta inseamna antrenamente (acasa la dom' profesor, la club, la sala de la han) - asta inseamna ca tatal lui il aduce cu troleibuzul, iar Mitaru il preia de la Universitate. Acasa joaca singur. In vacanta, la tara, tot singur. "Am incercat eu sa-i invat pe unii de pe acolo, sa am cu cine juca, dar nu am avut spor", zice sahistul.

Dar asta nu e tot. Timotei cinta si la clarinet. "Era sa adorm la un concert de-al lui", face misto antrenorul. "Va stiu glumele pe dinafara, dom' profesor". Asculta carti audio - peste 500 pina acum, pe care le stie pina la amanunt. De exemplu, citi dintre voi isi amintesc de Agop din Toate pinzele sus!? De Radu Tudoran. Si citi mai stiti ca Agop era armean? Si citi copii de 13 ani din zilele noastre mai stiu in general de Toate pinzele sus!?

Fata lui Timotei se lumineaza cind e intrebat de cartile lui preferate. "Imi plac mai ales romanele cu detectivi si cele de razboi. Pe acelea cu indieni le maninc pe piine". Se bate cu fratii lui mai mari pe Internet. "Vreau si eu netul pentru povestile mele. Ei vor sa se joace la calculator". De fapt, Timotei crede si stie faptul ca el a ajuns sa cunoasca atitea, sa caute, sa descopere tocmai pentru ca nu vede. Bezna nu e a lui, e a altora. "Cu jocurile astea pe calculator, ce pot sa zic? Sa-si strice altii vederea, eu prefer sa-mi pastrez auzul". Se lasa tacerea. Sala de sah de la Hanul lui Manuc pare a nu rabda uneori aceasta fericire a unui om atit de plin pe dinauntru. Si nici noi, cei care, in jurul lui, vedem si poate nu prea clar.

Tine la scoala

Ne revenim repede, ca ritmul lui Timotei e alert. "Dom' profesor, dar daca particip la concursuri trebuie sa lipsesc de la scoala?" "Cam da". Se strimba larg, e sincer nemultumit ca trebuie sa aleaga. "Nu suport sa lipsesc de la scoala. Nu as suporta sa am o medie de 8". Daca nu ati retinut, va mai spun o data: Timotei merge la o scoala, intr-o clasa, unde colegii lui vad. Si se si lauda ca e printre cei mai vocali copii din clasa. "Fetele au gura mai mare. Sint mai glasoase", zice si ride multumit de cuvintul pe care l-a inventat. "Sint un baiat ca toti baietii", spune el. Ba nu, nu esti, dar asta nu pentru ca ai fi fara vedere!

O sala deosebita

Sala de sah de la Hanul lui Manuc nu e ca alte sali de sah. Are mobilier frumos sculptat, scaunde confortabile si canapele elegante. Iubitorii jocului de sah sint asteptati acolo in fiecare joi de la orele 17. Sala a ajuns in folosinta jucatorilor de sah bucuresteni prin buna-vointa familiei Cantacuzino.

Un antrenor-prieten

Dan Mitaru este Maestru International si a fost campion al Bucurestilor. A mai fost antrenor la clubul Vulcan, dar acesta s-a desfiintat. Spune ca a ajuns sa antreneze din intimplare copii, dar ca nu-i pare rau. Mai ales ca pustii pe care ii pregateste au tot felul de deficiente, iar Mitaru si-a dat seama ca limba sahului nu o vorbeste oricine. Misiunea lui e cu atit mai dificila, dar si el invata multe de la ei. In viitorul apropiat cu Timotei vrea sa mearga la Campionatul National de copii si juniori, de la Calimanesti, dar si la doua concursuri internationale la Eforie Nord. 

PARTEA A II-A: Regele din virfurile degetelor

Antrenorul lui Timotei Sirghi crede ca elevul lui are talentul si inteligenta necesare pentru a deveni primul Mare Maestru International la nevazatori din Romania.

Dan Mitaru spune ca Timotei Sirghi are stilul lui Boris Spassky. "Are psihicul lui Spassky, mutarile lui. Stiti, la un mare sahist conteaza si conditia fizica, marii sahisti inoata, alearga. E greu sa rezisti cite 5 ore in fata tablei de sah". "Aoleuuu, chiar cinci ore nu cred ca as rezista", se hlizeste micul Spassky. "Trei ore, da, asta pot s-o fac". Dar ce te faci, ca tie nu-ti place sportul? Cum te antrenezi fizic? "Ei fac lupte intre ei, se trintesc in joaca, se mai iau de urechi", ride antrenorul. "Minciuni, dom' profesor, noi niciodata...", incepe serios Timotei, apoi il pufneste un ris molipsitor. Baietii sint baieti.

Ar fi bun ca antrenor

Timotei si Dan Mitaru sint prieteni. Cind sint impreuna, Mitaru reprezinta ochii lui Timotei. Comunicarea lor s-ar putea intinde si in timpul partidelor - atingeri pe umarul sting, de pilda, care sa-l faca atent pe elev la strategie. "Nu folosim asa ceva, nu prea avem voie", zice Mitaru. "Si mie nici nu-mi trebuie", se cocoseste baiatul de dupa limonada imensa. "Noi mergem pe sistemul de antrenorat rusesc. Sintem amici, dar cind elevul greseste isi ia pedeapsa". "Da, ne face «gulii»". Si cind cistigam, si cind pierdem", nu scapa momentul baiatul. Mitaru a vazut cum stau lucrurile in alte parti. "In Armenia, Norvegia, China s-a introdus sahul in scoli, ca materie optionala". Si-ar dori ceva asemanator si pe la noi. Vise deocamdata. Oricum, nu a mai avut elev ca Timotei. "Minciuni, dom' profesor, sigur ati mai avut". Lui Timotei trebuie sa-i tii piept, nu gluma. Cind se lasa de sah, se poate apuca de dezbateri libere, avocateala, cauze caritabile.

Sau nu. Deocamdata, baiatul se gindeste sa se faca profesor. "De matematica sau de romana". Ii place sa ii invete pe altii. "Si ca antrenor de sah ar fi bun. Eu cred ca are cariera si acolo. Are rabdare si e bun pedagog", spune tehnicianul. Raspunsul nu se lasa asteptat, aducind iar risete in camera cu pian si mobilier de epoca: "Minciuni, dom' profesor..."

"Sint din carne, nu din aur"

Timotei nu vede, dar iubeste actorii. Poate face 40 de imitatii dupa actori cunoscuti. Ar putea deveni fara probleme actor, la rindul lui. "Din pacate, toti actorii nostri mari au murit", conchide el. Cum reuseste sa le faca pe toate? "Ma culc pe la 1 noaptea. Ma trezesc la 10 dimineata. Numai cind am concurs ma culc la 10 si ma scol la 5". Emotii? Nicidecum, spune Timotei. Concentrare. "Se trezeste la 5 si la 5 si 5 e in stare sa ma sune, sa ma bage si pe mine in priza", il priveste cu drag antrenorul.

Ii e drag pustiul asta cu memorie extraordinara si cu gura pe masura. Dan Mitaru mai antreneaza copii cu deficiente, 6 pustani de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6. Iar in cazul lui Timotei Sirghi stie unde vrea sa ajunga. "Vreau sa fie singurul junior care sa joace la vazatori. Si sint sigur ca va fi primul Mare Maestru International al nevazatorilor".

"Minciuni, dom' profesor, nu o sa fiu niciodata asa de bun. Mare Maestru, auzi...", bombane oarecum satisfacut baiatul. E clar ca acolo i-ar placea si lui sa ajunga, doar ca e retinut in declaratii. Si campion mondial la nevazatori - ce vis frumos! "Asta e baiatul meu de aur", murmura Mitaru. "Nu sint din aur, sint din carne", pareaza si riposteaza Timotei. Pentru el, acest dialog spumos, viu, prietenos si intepacios cu antrenorul este un exercitiu bun. Mintea se tine in forma si prin vocabular, si prin vorbe intelepte si caustice.

Presedinte. De federatie, nu de tara

Mitaru iese la o tigara, iar Timotei profita de momentul liber pentru a-si etala calitatile de cititor/actor. Ne interpreteaza o schita de-al lui Anton Bacalbasa, cu sergentul Potroaca. O stiati? Nici noi. Ne uitam la el cu gura cascata. Memorie, cultura si actorie. Tot ce face, face cu placere, cu sete, cu devotament. Pe undeva ne da senzatia ca-l tinem din drum, iar drumul lui e unul lung.

Stati ca nu s-a terminat. "Intr-o zi, o sa fiu presedinte la Federatia Romana de Sah. Mai ales ca sa organizez concursuri. Concursuri, concursuri, multe concursuri. Oricum, sahul nu o sa moara cit o sa traiesc eu". Cam astea sint planurile lui Timotei Sirghi. Sa introduca sahul in scoli. Copile, esti SF! Politica insa nu-l intereseaza. "Nu vreau sa aud de ea. Eu nu sint politician. Si sincer nu mi-ar pasa daca presedintele tarii ar fi o furnica".

Ce face el in timpul liber? Pai nu ati inteles deja? Sah si povesti. "Daca as vedea, probabil m-as plimba mai mult prin magazine, prin parcuri". Tacerea unui mic regret. Trece repede peste ea. "Oricum, zilnic, dar zilnic, m-as duce la concurs". Aceea ar fi fericirea absoluta.

Piesele speciale

Dan Mitaru a fost operat anul trecut pe cord deschis. "Ma sunau copiii zilnic. Timotei ma suna de trei ori pe zi. E o provocare si o satisfactie sa ai un astfel de elev", spune antrenorul. Apoi incing amindoi tabla si piesele lui Timotei, unde albele au capete rotunjite, iar negrele au un capete ascutite. Asa se scriu albul si negrul in lumea sahului pentru nevazatori. Tabla are patratelele negre un pic mai inalte decit cele albe, toate avind in centru cite un orificiu, in care se fixeaza piesele. Elevul si profesorul rememoreaza partida unde baiatul a zbircit-o la concurs. "Eu zic ca pentru azi mai bine incheiem, o chem pe mama sa te duca acasa", spune Mitaru. "NU! Vreau sa ma antrenati", protesteaza baiatul. "Nu azi, miine", incearca antrenorul. "Ba nu, azi. Ca daca nu facem azi, nu mai vin deloc sa ma antrenati". I-auzi, santaj! De teama santajului sau, cel mai sigur, de dragul baiatului, Mitaru cedeaza.

"Cite pagini ati scris?" Ramin umita. Exact asta ma pregateam sa fac, sa numar paginile cu notite. "Ai si glob de cristal, de mi-ai ghicit gindurile?" Ride. 20. 20 de pagini am scris. Dar eu scriu mai labartat. Timotei e multumit.

Ne indreptam spre iesire. Se aud clopotele bisericii si se simte caldura crespusculului bucurestean. Plecam cu senzatia ca o sa ne mai intilnim cu Timotei, ca jucator de sah, clarinetist, presedinte de federatie, actor. E primavara, in sfirsit, iar Timotei Sirghi e clar si direct ca ea. Si atit de optimist, incit uiti ca tu vezi si el nu vede. Nu poti sa uiti ca este destept, cu un creier cit zece si cu o personalitate care te uimeste. Si asta e tot ce conteaza!

"Cu jocurile astea pe calculator, ce pot sa zic? Sa-si strice altii vederea, eu prefer sa-mi pastrez auzul" (Timotei Sirghi, sahist)

"Eu ii intrec deseori pe cei care vad. Tot ce sper e sa nu triseze, dar asta nu cred ca mi s-a intimplat" (Timotei Sirghi, sahist)

"Eu vad piesele cu degetele. Le vad in cap" (Timotei Sirghi, sahist)

"Sahul nu o sa moara cit o sa traiesc eu" (Timotei Sirghi, sahist)

"Eu sint foarte bogat, pentru ca am parinti" (Timotei Sirghi, sahist)

5 ore pe zi studiaza Timotei sahul

8 ani avea Timotei cind a invatat sa mute piesele de sah

1-2 sint locurile tintite de elev si antrenor la finala Capitalei

400 de persoane cu deficiente de vedere practica sahul in Romania

Sursa:  www.gsp.ro