marți, 27 noiembrie 2012

INFO NEWS - ZIUA PERSOANELOR CU HANDICAP


          În perioada 3-4 decembrie 2012, începînd cu ora 09:00, cu ocazia ZILEI PERSOANELOR CU HANDICAP, filiala noastră organizează la clubul sediului din Str. Vadul Bistriţei, nr 4A, cupe omagiale la SAH, TABLE, RUMMY şi SKANDENBERG. Suntem deschişi la orice propunere din partea dumneavoastră pe care o aşteptăm la telefon 0234 578204.
        Să dovedim împreună că nevăzătorii băcăuani sunt oameni liberi, creativi şi care ştiu să se distreze!
                                         

luni, 19 noiembrie 2012

NOU!!! STATUTUL FILIALEI BACĂU IN FORMAT AUDIO-VIDEO


„Cunoaşte-ţi istoria prin atingere”




„Cunoaşte-ţi istoria prin atingere”


        Expoziţia tactilă cu tema „Cunoaşte-ţi istoria prin atingere” s-a desfăşurat la Muzeul de Istorie din Galaţi în perioada lunii octombrie a acestui an. Parteneri ai acestui proiect au fost: Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sf. Gheorghe (www.mncr.ro), Asociaţia Nevăzătorilor din România (www.anvr.ro) şi Asociaţia Art&Co (www.art-co.ro). Proiectul a fost finanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional (A.F.C.N.).
         Proiectul a vizat persoane complet nevăzătoare care au fost „introduse” în lumea istoriei prin explicaţiile susţinute de către angajaţii Muzeului de Istorie Galaţi şi prin posibilitatea pipăirii exponatelor.
         În lumea nevăzătorilor băcăuani proiectul s-a bucurat de un real succes, Filiala Bacău participînd cu un numă de 8 persoane complet nevăzătoare şi 8 însoţitori ai acestora. Nevăzatorii băcăuani au vizitat muzeul în data de 17 octombrie a.c. Membrii participanţi din Bacău au fost: Vasile Diaconu, Cornel Constantin Isăilă, Costel Lazăr, Maria Paic, Angela Roca, Dumitru Rusu, Ciprian Onofrei şi
Marta Vernica împreună cu cei opt însoţitori. Alaturi de aceştia au luat parte şi angajaţii Filialei Bacău a A.N.R. Cu această ocazie a fost vizitată şi Casa Cuza Vodă din Galaţi, casă ce a devenit muzeu. Aici au putut fi admirate exponate din perioada lui Alexandru Ioan Cuza, precum şi multe donaţii ale unor oameni de bine din judeţ. În cadrul acestei excursii s-a făcut un popas la Mănăstirea Vladimireşti din Comuna Tudor Vladimirescu. Aici participanţii s-au bucurat de o ospitalitate deosebită a maicuţelor care ingrijesc această mănăstire foarte frumoasă. Situată la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu, Mănăstirea Vladimireşti este un loc de pelerinaj şi hrană sufletească pentru cei ce-i cunosc istoricul sau îl află când ajung aici ca vizitatori. Mănăstire de maici cu sobor numeros (aproape 200), în prezent se situează pe locul trei în ţară ca număr de personal după mănăstirile Agapia şi Văratec, dar pe primul loc între mănăstirile cu vieţuire de obşte. Imagini din cadrul acestor deplasari puteţi viziona pe canalul Youtube Basarab Party sau urmînd link-urile următoare: Muzeul de Istorie Galaţi, Casa Cuza Vodă şi Mănăstirea Vladimireşti.

                               Un articol de BOGDAN BASARAB
                               Imagini          BASARAB PARTY

INTÂLNIRE BILATERALĂ ÎNTRE FILIALELE BACĂU ŞI SUCEAVA CU OCAZIA ZILEI “BASTONULUI ALB”




INTÂLNIRE BILATERALĂ ÎNTRE FILIALELE BACĂU ŞI SUCEAVA CU OCAZIA ZILEI “BASTONULUI ALB”

15 OCTOMBRIE 2012


        Cu ocazia sărbătoririi “Zilei Bastonului Alb” a avut loc o întâlnire bilaterală între filialele Bacău şi Suceava ale A.N.R. Evenimentul s-a desfăşurat la sediul Filialei Suceava şi a reunit membri şi însoţitori ai acestora de la ambele filiale. Filiala Bacău a organizat cu această ocazie o excursie la care au participat aproximativ 50 de membri şi însoţitori ai acestora, alături de colectivul filialei.
       Primul popas a fost la Târgul de Toamnă “Produs în Bucovina” care s-a desfăşurat in Suceava. Aici participanţii s-au delectat cu produse bio din carne şi lapte dar şi cu numeroase dulciuri. La acest tărg au fost oferite vizitatorilor  preparate din carne, specialităţi tradiţionale, preparate la grătar, caşcaval, şvaiţer, balmoş, brânzeturi, cozonaci, prăjituri, miere de albine, îngheţată şi alte dulciuri, suc de mere, fructe, legume, bere şi bere de casă. Tot la aceasta expozitie au fost prezenţi şi meşterii populari din judeţul Suceava, care ofereau spre vânzare icoane, lucrări în lemn, împletituri, haine, ţesături şi multe altele.
        Următorul popas a fost la Mănăstirea Gura Humorului. Biserica mănăstirii Humor se numără, alături de bisericile Voroneţ, Moldoviţa, Arbore şi Suceviţa, printre cele cinci ctitorii împodobite peste tot, in interior şi exterior, cu fresce bizantine, prin care se disting de toate celelalte biserici de acest fel din lumea ortodoxă. Biserica a fost zidită in anul 1530 de Toader Bubuioc, mare logofat şi membru al divanului Moldovei şi, sotia sa, Anastasia. Sfântul lăcaş se inalţă la o distanţă de vreo 300 de metri de ruinele unei mai vechi biserici mănăstiresti a cărei construcţie a fost realizată incă de pe vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432). O altă mănăstire celebră şi minunată ce a fost prinsă in circuitul de vizitare a fost Manăstirea Voroneţ. Mănăstirea Voroneț este situată în satul cu același nume, la 36 km de Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai patru luni și jumătate ceea ce constituie un record pentru acea vreme. Legenda “originii” bisericii unește pe vecie două mari personalități în destinul nostru național: ctitorul mănăstirii Ștefan cel Mare și cuviosul părinte Daniil, primul stareț al mănăstirii, unul din cei mai mari sfinți pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, sihastru și duhovnic vestit.O sfântă candelă aprinsă veghează mormântul Sfântului Daniil Sihastru de unde obștea mănăstirii ia binecuvântarea pentru slujbele de dimineață, după-amiază, și de la miezul nopții. Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ştefan cel Mare, anul 1496. În scenele din altar și din naos artistul a urmărit să redea îndeosebi sensul teologal al imaginilor, realizând un ansamblu solemn, dar cu vădit caracter de monumentalitate. Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul domniei lui Petru Rareş, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viață, însuflețite, firești. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare și în care predomină verdele și albastrul, celebrul “Albastru de Voroneţ”.
           Rarăul, cu Pietrele Doamnei a fost urmatorul loc de popas şi agrement.  Munții Rarău - Giumalău constituie o zonă turistică de mare importanță în cadrul Carpaţilor Orientali fiind formată din două masive strâns legate a căror importanță pentru turism derivă din următoarele aspecte: varietatea peisajelor naturale impuse de relief și vegetație şi din accesibilitatea determinată de prezența culoarelor de vale ce încadrează cele două masive montane. Aici se găsesc două centre turistice de mare însemnătate ce se află la periferie (Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei), ce constituie puncte de plecare pentru principalele fluxuri de turiști. Muntii Rarău-Giumalău fac parte din Munții Bucovinei fiind situați în nordul Carpaţilor Orientali în bazinele hidrografice superioare ale Moldovei și Bistriței. Grupul a urcat pană la cabana de la baza Pietrelor Doamnei. Rezervația Pietrele Doamnei este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în judeţul Suceava, pe teritoriul administrativ al orașului Câmpulung Moldovenesc. Aici membrii filialei Bacău au făcut fotografii şi s-au odihnit sau au luat câte o gustărică.
           De pe aceste locuri mirifice ne-am îndreptat către Pensiunea Angela din Vatra Dornei. Aici a fost noaptea de cazare de 14 spre 15 octombrie. Drumul cu autocarul a fost minunat, a fost multă distracţie şi voie bună, s-a cântat şi s-au spus bancuri. Spre seară am ajuns la pensiune. Aceasta este situată la 1200 m de centru oraşului Vatra Dornei, la ieşirea spre Bistriţa. Pensiunea are o superbă privelişte şi este inconjurată de munţi. Ea este situată la 200m faţă de şosea intr-o oază de linişte. Încă de la sosire am fost întâmpinaţi cu caldura şi afectiune de către administratorii acestei cazări. După ce toată lumea s-a cazat a urmat o petrecere minunată la pensiune, cu concursuri de dans, jocuri amicable de table, sah, rummy. Fiecare a servit masa şi s-a delectat prin dans, glume şi voie bună. După o noapte frumoasă, dimineaţa am pornit din nou la drum către Filiala Suceava a A.N.R.
            Aici am fost primiţi cu căldură si voie bună. S-au desfăşurat cupe amicale la table, skandenberg, şah şi rummy. Întrecerile au avut loc între membrii filialei Bacău şi cei din Suceava. La finalul acestor cupe, toată lumea a fost câştigătoare prin scopul activitaţii: socializare şi serbarea “Bastonului Alb”. Pe toată durata activitaţii am fost încăntaţi de către Taraful Filialei Suceava şi de către artiştii filialei noastre, printre care se numără Viorel Zvîncă, Petrică Avădănii, Ionuţ Brebene, Sandu Costică şi mulţi alţi artişti ai filialei din Suceava. Participanţilor le-a fost prezentată istoria “Bastonului Alb” şi s-a servit apă minerală, suc, cafea, diferite gustări.
          Acţiunea s-a derulat pe parcursul a două zile, 14-15 octombrie a.c. şi a fost o reuşită din toate punctele de vedere. Participanţii au avut parte de distracţie şi voie bună, ingredintele principale ale unei acţiuni reuşite din partea ambelor filiale implicate în acest proiect.
          Imagini de la această acţiune puteţi viziona pe canalul YouTube BASARAB PARTY sau accesînd link-ul Întâlnire bilaterală Bacău-Suceava.

                                       
                                       Un articol de BOGDAN BASARAB
                                       Imagini          BASARAB PARTY





FINALA CAMPIONATULUI NAŢIONAL DE ATLETISM EDIŢIA 2012 – IAŞI – STADIONUL EMIL ALEXANDRESCU


FINALA CAMPIONATULUI NAŢIONAL DE ATLETISM
EDIŢIA 2012 – IAŞI – STADIONUL EMIL ALEXANDRESCU


         Evenimentul sportiv destinat persoanelor cu deficienţă de vedere s-a desfăşurat în perioada 10-12 octombrie 2012 la Iaşi pe Stadionul Emil Alexandrescu. Sponsori ai acestui eveniment au fost: Fundaţia Sportului Ieşean şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Iaşi. La această acţiune au luat parte 14 filiale ale A.N.R. din ţară: Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Buzău, Dolj, Dâmboviţa, Neamţ, Prahova, Satu-Mare, Suceava, Timiş şi filiala gazdă, Iaşi. Filiala Bacău se poate mândri cu urmatoarele rezultate:
* Anton Ionut (B1) locul I – 100m respectiv 200m şi locul II la  lungime;
* Damian Laura (B1) locul II - suliţă şi locul III - disc;
* Damian Vasile (B2) locul I - suliţă;
* Kovacs Florin (B2) locul I I – 100m respectiv 200m.
        Pentru imagini de la această competiţie sportivă vă rugăm să accesaţi canalul YouTube Basarab Party sau sa urmaţi link-ul FINALA CAMPIONATULUI NAŢIONAL DE ATLETISM




                                       Un articol de BOGDAN BASARAB
                                       Imagini          BASARAB PARTY

Pelerinaj pentru „SUFLETE MARI”


Pelerinaj pentru „SUFLETE MARI”




      Duminică 30 septembrie şi luni 1 octombrie a.c., conducerea Filialei Bacău împreună cu salariaţii au organizat un frumos „DAR DE SUFLET” cu ocazia zilei „PERSOANELOR VÂRSTNICE”, membri ai filialei noastre.
     Cu un efectiv de 50 de persoane dotaţi cu merinde şi voie bună, în ciuda vărstei şi a suferinţelor adecvate ei, având pe umeri şi pe spate culoarea celor 65 sau 84 de toamne pe care le citeai pe feţele şi în mişcările parcă leneşe, am pornit la drum optimişti. După doar două ore de urcuş spre oaza de frumuseţe şi linişte a naturii, am poposit la Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamt, aşezată la altitudinea de 600 de metri, nu departe de poalele muntelui Horaiciorul - 1.076 de metri, langă versantul răsăritean al munţilor Stanişoarei din Carpaţii Orientali. După ce fiecare dintre noi am făcut cunoştinţă cu liniştea chiliilor şi cu smerenia călugărilor s-a trecut şi la pasul următor şi anume acolo sus, mai aproape de Dumnezeu. Înconjuraţi de harul lui ne-am deschis sufletele şi ne-am umplut inimile cu un strop de linişte, de răbdare şi de întelepciune. Frumuseţea mirifică a “răsăritului de lună plină” printre ramurile împreunate ale copacilor seculari, boncălăitul cerbilor şi toaca, cele opt turle ale mănăstirii te transformau deplin. A doua zi celor care le-a permis sănătatea, au urcat pieptiş până la cota 1000, unde se afla animat de stânci supranumitul “cuib de vulturi”, adica Schitul Horăicioara si Izvorul Tămăduirii. Aici doar trei calugări duc greul acestei lumi şi totuşi nu se plâng de nimic. Aşa cum se spune în popor că Israelul trebuie vizitat “macar o dată-n viaţă”, vă recomandăm să nu ocoliţi niciodată în viaţă Horăiţa şi Horăicioara.
        La întoarcere la Bacău am “stropit” aniversarea “vârstnicilor noştri cu puţină şampanie, i-am îndulcit şi i-am încântat cu melodii de suflet” .
        Cu această ocazie mulţumim conducerii, salariaţilor şi nu în ultimul rând firmei de transport “Cristrans”.


                                                                             Impresii de Vasile Damian
                                                                             Imagini  BASARAB PARTY


Search